N’americana a Casadach
di
Franco Zaffanella
Val di Ledro - Gabbiana – Goito
2003
Personaggi:
L‘AVVENENTE AMERICANA - ROSEMARY
IL SIMPATICO BARISTA DAI MODI EFFEMINATI - RENATO
UN CLIENTE DEL BAR SUCCUBE DELLA MOGLIE - ROMANO
LA GRINTOSA MOGLIE DI ROMANO - MARINA
UN CLIENTE DEL BAR CON LA MANIA DELLE CARTE - SERGIO
UN CLIENTE DEL BAR TIRCHIO ED OPPORTUNISTA - CARLETTO
LA VEDOVA NERA ALLA RICERCA DI NUOVE AVVENTURE AMOROSE - GINA
UN CLIENTE CACCIATORE CON SERI PROBLEMI DI VISTA - BALINA
La scena si svolge nell’area esterna di un bar. Siamo nei primi anni settanta.
PRIMO ATTO
Scena 1
Romano – Carletto – Sergio a seguire più volte Renato
(Romano e Sergio stanno giocando a briscola mentre Carletto sta a guardare, tutti e tre hanno il “piccolino” davanti. I due giocatori commentano la partita che stanno facendo)
ROMANO – Ades som tri pari, töca te a fa.
SERGIO – Ma s’hu pena fat.
CARLETTO – Ah, me a faghi mia vè.
ROMANO – No te ad bevi sul, e a giaba!
CARLETTO – A pruposit ad bevar Renato portam n’atar piculin!
SERGIO – Varda che nuatar a th’an pagom pö vè.
ROMANO – Eh scusa Carletto, sta mia esar ingurd,uno am par asè.
CARLETTO – Sul uno? Ma a su in riserva. Alura Renato turna pör indré cun al piculin.
RENATO – (Uscendo dal bar con vassoio e piccolino) E alura chestu ch’il bev?
CARLETTO – Sicome i’m la paga mia, e me al bevi mia.
SERGIO – Ma par chi sèt tolt? Par Giuvan Savata? Che in sal fnel al post dal fen al gh’ha dli botoli pieni ad bèsi.
RENATO – Alura al bevi me. (E lo beve tutto di un fiato tornando poi dentro al bar)
CARLETTO – Ma a lu chi’èl ch’agh la paga?
ROMANO – Ma lu al la paga mia, lu agh la a gratis.
CARLETTO – Ma sl’era a gratis al bevevi me.
ROMANO – Ma lasa le ad fa al tu solit, te th’at ciamat Renato?
CARLETTO – Ma no me am ciami Carletto am cunosat mia?
SERGIO – At cunusom, at cunusom, a Casadach chi’èl ch’at cunos mia. At sé sempar che a fa al siur e a fat pagà di piculin.
CARLETTO – Lè sempar mei che fa al puvret e pagam me i piculin. Vè ma i sentì chi dis che in paes è rivà n’americana e par šunta piena ad bèsi.
ROMANO – Se lu sentì anca me, pare cl’abia cumprà ch’al sit cha gh’è subit föra paes. Sla gh’ha di bèsi Carletto, dat da fa che dopu ghi magnoma föra.
CARLETTO – Come ghi magnoma föra? Se casu a ghi magnarò föra me no.
SERGIO – Ohh cuma at sé, bèl amich Carletto. Quand as trata ad tirà la cinghia as la tira töti insiem, e quand a gh’è bundansa la gh’è par töti.
CARLETTO – A parte al fat che me agh credi mia tant,ma second vuatar n’americana, siura,la vegn a sta che a Casadach? (Entrano i bambini nel bar)
ROMANO – Parchè i siur a pödi mia sta che a Casadach? Va cha iè mia töti buletari cume te.
CARLETTO – Ben comunque s’at vö stagh a dre te.
ROMANO – Se me, e mè muier induva la meti.
CARLETTO – At fè cume me,at la föghi.
SERGIO – Ma sa th’at sé gnanca mai spušà.
CARLETTO – Certu, parchè prema ad fugala, lu mia spušada, acseta u fat prema.
(In questo momento mentre i nostri amici stanno ancora giocando a carte escono dal bar i bambini con un gelato in mano ed inseriscono i soldi nel Juke box selezionando una canzone, James Brown “ I feel good” rimanendo poi ad ascoltarla e a ballarla, con sguardi di insofferenza da parte dei tre amici. Finita la canzone Romano interviene)
ROMANO – Vè pütlet, lasè mia le ad fa dal casin? La sarà mia musica cha le?
BAMBINA – Sl’at pias mia tha ta stopi i’ureci.
BAMBINO – Vech rimbambì. (Romano fa il gesto di alzarsi e i bambini scappano subito dopo Renato entra in scena a sistemare alcune sedie)
RENATO – A siv che cl’americana cha si dre parlà i dis ch’la serca an camerer.
SERGIO – An camerer?
RENATO – Insoma na persona ca la iöta a fa i mester.
ROMANO – Sa fös mia parchè a vaghi in dla stala, a gh’andares me ad cha le.
SERGIO – Ohh te at fè prest, ma sl’oma gnamö vesta, magari l’è na bala.
RENATO – A l’è pena rivada la smana pasada, ad vedrè che prema o poi la salta föra.
SERGIO – Alura intant portas du piculin valà.
CARLETTO – Föma tri.
ROMANO – Pagat te sta gir?
CARLETTO – Pagares me, ma, u dismengà al catuin a ca.
SERGIO – Portan tri valà,tant che urmai som bèla cuma l’è.
RENATO – (Rientrando al bar) Tri piculin.
ROMANO – (Guardando l’orologio) Dopu bisogna cha vaga prema cha riva mè muier.
CARLETTO – Me caru Rumano a gh’u nisöna muier ch’am vegn a ciamà, me a su libar
cume an pasarin.
SERGIO – Sta atenti alura, che s’at ved Balina al tha spara subit.
CARLETTO – A pruposit da Balina, pensa ch’al ma det che domenica pasada la ciapà n’aquila!
ROMANO – Eh se ch’al le l’è pusè facil ch’l’abia ciapà na leur, però al la ciapada che a l’ustaria.
CARLETTO – Ma no l’è vera, al ma det ch’la vest sta ušèl gros cha vulava e al gh’ha trat do pachi, a l’era propria n’aquila.
ROMANO – A parte al fat che sl’è vera, bisogna c’al sia an delinquent, ma pu a credi mia, agh ved mia, ch’al le al ciapa gnanca n’asan in vul. (Entra in scena Renato con vassoio e i tre piccolini)
RENATO – Ecu i piculin.
SERGIO – Certu cha s’an sent sempar ad grosi, l’americana a Casadach, Balina ch’al ciapa n’aquila.
CARLETTO – Cun a dli robi acse, agh manca sul che Renato as paga da bevar. (Ridono)
RENATO – Ma lasè le valà, e pu l’è vera che Balina la ciapà n’aquila, al ma portà a fa vedar fin la futugrafia, a gh’èra sta ušlun cun vèrt i’ali, cun li sanfi sö in s’an ram.
CARLETTO – Ma alura al la ciapà cun al ram e töt?
ROMANO – A vöt vedar che cl’aquila le alura al la cumprada imbalsamada.
RENATO – Al su mia,me u vest sul sta futugrafia. (Rientra al bar)
SERGIO – Ma se ma lè na bala dai, cume quela ad l’americana . . . (Mentre dice questo, entra in scena Rosemary l’americana, vestita tutta di bianco,scarpe, pantaloni,camicetta, cappellino, ombrellino e grossa borsa. Entra in scena tenendo a tracolla una macchinetta fotografica)
Romano – Carletto – Sergio Rosemary a seguire Renato
CARLETTO – Vè ma ch’i’èla cha le?
SERGIO – Bo, me lu mai vesta.
ROMANO – A vöt vedar ch’l’è l’americana chi dis!
CARLETTO – Ma mè an par pütost ch’la sia pena gnida föra dal manicomiu.
SERGIO – Ma valà la sarà na gelatèra.
ROMANO – No no,at vedré che cha le lè propria l’americana,chi vöt cha svesta acse che da nuatar. (Nel frattempo Rosemary chiude l’ombrellino e si siede ad un altro tavolino)
SERGIO - Ma sculta, la gh’ha l’umbrela e a piöv mia.
ROMANO – As ved ch’la völ tegnar la testa a l’òra.
CARLETTO – L’umbrèla, al capel, la machina futugrafica, ad sicur cha le l’è mia öna cha va a medar. (Esce dal bar Renato)
ROMANO – Vè Renato, (Indicandogli di avvicinarsi) E’t vest? Ch’la sia l’americana?
RENATO – Ahh, pöl das.
CARLETTO – Prova andà sentar Renato cus la völ? (Alzandosi persino dalla sedia)
SERGIO – Dai valà!
ROMANO – Ma dai insoma va a sentar!
RENATO – A vaghi,a vaghi,ma stè calmi. (Renato si avvicina al Rosemary)
RENATO – Buongiorno.
ROSEMARY – Ohh buongiorno. Mhhh . . . un tonic . . . water
RENATO – Al water? S’la völ andà al cèsu, lè pena dentar a destra. Però la varda cha gh’è mia al water a gh’è la turca.
ROSEMARY – No turca! Americana!
RENATO – Come americana? (Renato riflette un attimo poi si rivolge ai tre amici)
RENATO – Vè vuatar i vest amö an cèsu cun n’americana?
CARLETTO – Ecome sa iom vest! A ghi’om che davanti! (Tutti e tre si mettono a ridere)
Dopu fa al cunt te chi l’è al cèsu.
RENATO – L’agh faga mia casu, parchè im bev na trentina ad piculin al de, sinò i’avres bèla mandà via a psadi in dal cul.
ROSEMARY – Nooo! No capire! Please tonic water.
RENATO – E dai! E dai ch’la völ andà in dal cèsu cul water, ma a gh’lu mia al water, a gh’u la turca!
ROSEMARY – No turca! (Alzandosi dalla sedia) Americana! Chi-ca-go!
RENATO – Ben ma la varda cha gh’è mia bisogn da dim quel ch’la gh’ha da fa in dal cèsu.
ROSEMARY – Rimanendo sempre alzata Io no capire, io essere americana!
RENATO – Ahh, te at sé n’americana!
ROSEMARY – Ohh Yes! Si risiede
ROMANO – A v’lu det chl’è l’americana.
RENATO – Ma signora americana cusa völla! Cosa volere?
ROSEMARY – Water, acqua ok?
RENATO – Se la gh’è l’acqua in dal cèsu, basta tirà la cadena.
ROSEMARY – Okei, tonic, tonica, acqua . . . tonica.
RENATO – Eh no! Va ben chl’è n’americana ma l’acqua tonica in dal cèsu agh lu mia!
CARLETTO – Vè sinò metagh al vin bianch, acseta nuatar a som töt al de in dal cèsu a tirà la cadena. (Si mettono a ridere)
ROSEMARY – Noo! Acqua . . . tonica . . . io . . . bere . . . (Fa il gesto di bere)
RENATO – Ahh, la völ bevar n’acqua tonica?
ROSEMARY – Ohh yes.
RENATO – Ma la pudeva mia dimal subit ch’la vuleva na gašuša, ades a gh’la porti subit.
(Rientra nel bar)
SERGIO – Vè par me cha le la gh’ha mia la cera da esar na miliardaria.
ROMANO – Anca par me, lè pusè facil ch’la serca an miliardari, ma quei cha gh’è che a Casadach iè bèla töti a pulèr.
CARLETTO – Vè, ma i vest ch’la sagueta vardam? Par me ach su burs in n’och.
SERGIO - Verament am par cla varda me.
CARLETTO – Ohh l’at varda te parchè at sé bèl, th’am pari an pisatoiu
SERGIO – At sé bèl te alura, Alen Delon ad Casadach.
ROMANO – Vè vuatar dü lasè le, a vedì mia ch’am varda me. (Rientra Renato con vassoio e acqua tonica)
RENATO – Stè mia tant iluduv, che par andà insiem a cha le agh völ mia di scasacan cume vuatar. Ecco l’acqua tonica.
ROSEMARY – Grazie, quanto . . . (Fa il gesto con la mano per indicare quanti soldi deve pagare)
RENATO – Ma poch, 200 lire.
ROSEMARY – Ohhh yes, io pagare . . . (Dalla borsa prende un portamonete e consegna
10.000 lire a Renato)
ROSEMARY – Ecco, tenga . . . tutto.
RENATO – Ma töti? Ma pian ch’agh daghi al rest.
ROSEMARY – Noo, resto mancia.
RENATO – Mancia? Ma grasie! Ma iè tropi, grasie! (Mentre sta per rientrare al bar parla
ai tre amici)
RENATO – Atar che di buletari cume vuatar! Varda che, (Mostrando i soldi) na gašuša des carti da mela! (Entra nel bar con i tre amici esterefatti dalla cifra che l’americana ha lasciato a Renato)
ROMANO – Ma la vaca ad Bigiu!
SERGIO – Ma al gugiöl dla Bigia!
ROMANO - Ma ch’la le lè dabun na miliardaria. Sèt Carletto che quasi quasi a fagh cume
th’è det te.
CARLETTO – Cosa?
ROMANO – Föghi me muier e provi andà a tacun da ch’la le!
SERGIO – At föghi tu muier? (Ride) Ag völ in vintisinc.
CARLETTO – Vintisinc? In vintisic cusa vöt chi’gh faga? Igh fa li gratulesi a su muier.
SERGIO – Eh tu muier Romano l’at tegn a batech mia mal.
ROMANO – Ma chi? Ma va che me a faghi e vaghi induva a gnu voia, agh né döbi che mè muier l’am diga quel . . . (Non fa in tempo a dire questo che entra in scena la moglie Marina abbigliata in modo molto trasandato)
Romano – Carletto – Sergio – Rosemary – Marina a seguire Renato
MARINA – Romano!!
ROMANO – Ohhh!
MARINA – Ma ancor che a l’ustaria at sé?
ROMANO – A sevi propria dre digh a lor cha gnevi a ca. (Alzandosi)
MARINA – Alura mövat insoma! Ch’at gh’è mai la fin da vegnar a ca e gh’u sempar da vegnat a ciamà!
ROMANO – Ma se a vegni, at gh’è sempar da cli presci. (Nel frattempo l’americana vedendo un personaggio particolare e vestita in modo molto discutibile prende la macchina fotografica e scatta alcune fotografie a Marina)
MARINA – Sa gh’u prescia? Varda cha gh’è amö da taià al pra, munšar la cavra e da da magnà ai curgnöi.
ROMANO – A vegni, va ben, ades a vegni.
MARINA – Se ma varda cha th’a speti che, sinò te at vé pö via, sempar che cun ch’imbariagun le.
SERGIO – Come imbariagun?
CARLETTO – Va che nuatar a som mia imbariagun vè! As pias a bevar.
MARINA – Oohh av cunosi mia me, e chesta cusa gh’ala da futugrafà? Ma èl mia mei ch’l’as futografa le, prova vardà che element, dopu i dis che me su mata, varda che gent cha gira a Casadach. Andom insoma!
ROMANO – A vegni.
SERGIO – Ciau Romano.
ROMANO – Ciau.
CARLETTO – Ciau, e sta atenti da mia sbagliat, ch’at vaga mia a da da magnà a la cavra e a munšar i curgnoi. (Tutti ridono mentre Romano e la moglie se ne vanno)
CARLETTO – Vè èt vest che du och da furba cha gh’ha cl’americana le?
SERGIO – U vest, u vest.
CARLETTO – E pu tu da di cl’am pias.Varda parchè su mia cume tacà butun sinò ach sares bèla andà a tacun.
SERGIO – Ma scultum Carletto, a gh’è al modu pusè semplice, th’agh vè a dmandà na sigaretta, ansi, ta gh’la ofri.
CARLETTO – A dit, mahh . . .
SERGIO – Dai Carletto, ciapa l’ucasiun, fat curagiu.
CARLETTO – (Alzandosi) Va ben,alura a prövi andagh . . . (Attimo di ripensamento poi si
Risiede) . . . ma s’la föma mia?
SERGIO – Ma valà, l’è n’americana vè, in america i föma töti! E quei cha föma mia i va aposta in di bar par fumà al föm da ch’iatar.
CARLETTO – Dabun! (Si alza deciso, poi dopo si risiede) E sl’am dis da no?
SERGIO – Ma dai lasa le da catà föra dli scusi,parti decis e via.
CARLETTO – Alura a vagh! (Carletto parte deciso dirigendosi verso l’americana) Hmm . . . scusi signora . . .
ROSEMARY – Si.
CARLETTO – Vulevi . . . insoma . . . parchè . . . bèla giurnada né?
ROSEMARY – Si.
CARLETTO – Heemm . . . lè che, a vulevi dmandagh . . . (Prende dalla tasca le sigarette e
in questo momento entra Renato avvicinandosi ai due)
RENATO – Signora agh porti qualcosa d’altro?
ROSEMARY – Ohh no grazie.
RENATO – Ma sla vuleva n’atra gašuša, u an gelato, an cafè,na ciculata . . .
(Poi prende dalle mani di Carletto le sigarette) O vuole na sigaretta?
ROSEMARY – Ohhh grazie, desideravo che qualcuno mi offrisse sigaretta.
RENATO – Prego. (Disappunto di Carletto per l’occasione mancata, che ritorna a sedere
vicino a Sergio)
RENATO – Mi ciammi pure se cià di bisogno.
ROSEMARY – Ahh signore, io cercare persona per lavori mia casa, conosci tu?
RENATO – Ohh ‘n cunosi. (Guarda Carletto e Sergio) Ma giovane o vecchio, parchè che gh’è sul di vèch. (Disappunto de due che si alzano in piedi. Mentre Rosemary non capisce quello che ha detto Renato)
CARLETTO – Quela ad th’a cunà vè!
SERGIO – Ma cusa dit?
RENATO – (Rivolto a Rosemary) Voglio dire se lo vuole vecchio o giovane?
ROSEMARY – Ahhh, oohhyes, non importa, basta che sia bravo e bello.
RENATO – Bello?
ROSEMARY – Si come quel signore con la camicia marrone. (Carletto udendo questo si esalta)
CARLETTO – E’t sentì!? Agh su propria burs in n’och. A gh’u ciapà! Ma cusa agh faghi me a li doni? Cusa agh fag?
RENATO – Ma chi ch’al le? Carletto?
ROSEMARY – Ohhh yes.
CARLETTO – Ohhh yes.
RENATO – (Avvicinandosi a Carletto e Sergio) Ma èt sentì? L’è propria vera che i’american iè grand, par di che te at sé bèl Carletto.
CARLETTO – Quela la gh’ha la vista buna, atar che li döni ad Casadach.
SERGIO – Alura fat avanti no.
RENATO – Brau, dai cha pöl esar la tu fortuna. (Rientra al bar)
SERGIO – E la mia.
CARLETTO – Come la tua?
SERGIO – Ma scušum cun töti i piculin ch’at paghi.
CARLETTO – Ahhh ma varda ades parchè dventi siur. . .
SERGIO – Pian, va che prema cha th’adventa siur bisogna ch’al sapia anca le.
CARLETTO – Ma tè sentì cusa la det no. Urmai su ša a caval.
SERGIO – Varda che dopu th’at cata mia a caval ad n’asan. Parchè tra il dire e il fare gh’è
in mès al mare!
CARLETTO – Al mare? Vè, ma scultum e mola ch’li carti le!
SERGIO – Ma se.
CARLETTO – Anca sa gh’è al mare me a ciapi l’aereo e a vaghi in america, e al mare al salti via, e le quand la völ vegnar che inveci la ciapa l’aereo da l’america e la vegn che a Casadach.
SERGIO – Se e la vegn šo in dl’areuportu da “Sanbariöl”!
CARLETTO – Alura bisogna cha vaga la da le?
SERGIO – Sinò resta che ch’av parlè par curispundensa.
CARLETTO – Se ma ades ch’la gh’ha ša la sigaretta cusa agh dighi?
SERGIO – Ma insoma Carletto ad pari an pütin, ma digh quel, invitla a vedar la tu ca, vagh vedar la vaca ch’at gh’è in dla stala, fagla munšar, dai parti, at pö digan ad li robi.
CARLETTO – Va ben . . . (Alzandosi) mah . . .
SERGIO – Basta cun di ma! Discantat an pö! Va ben! U sèt dur?
CARLETTO – Alura ades at faghi vedar me! (Si avvicina deciso all’americana)
CARLETTO – Heee . . . vulevi, sla vules, se vuole,la vegna vedar la mè vaca, ciuè la casa, eee . . . insoma sla vegn a ca mia me la munši! (Sergio si mette le mani nei capelli)
ROSEMARY – Io no capito, lei molto simpatico. Prego (Invitandolo a sedere vicino a lei)
CARLETTO – A gontia da sentam? (Rosemary annuisce) Višin a le, ma certo, ma cusa Agh fagh me a li döni? (Sedendosi vicino a Rosemary)
CARLETTO – A gh’è che par parlàs lè mia facil, parlare,come capire?
ROSEMARY – Ohhh yes, io capire tu parlare con gli occhi.
CARLETTO – Ma, ma cusa agh fagh me a li döni? A li americani par šunta, ma chesta lè cota e stracota, atar che i cudghin chi fa a li Grasi.
ROSEMARY – Tu essere sposato?
CARLETTO – Ma gnanca, no sposato.
ROSEMARY – Ohhh yes, bene, io Rosemary.
CARLETTO – Cosa?
ROSEMARY – Rosemary.
CARLETTO – Ma certu, ma gh’u töt, a salata, i pumdor, al pardesum, figurat sa gh’u mia al rusmarin.
ROSEMARY – Rosemary, my name, nome,Rosemary.
CARLETTO – Ahhh th’at ciami acse. M invece a su Carlo, ma puoi chiamarmi Carletto.
(Si danno la mano quindi entra di nuovo Renato avvicinandosi al loro tavolo)
RENATO – Agh porti n’atra gašuša, n’acqua tonica?
ROSEMARY – Si grazie, tu Carletto bere qualcosa?
CARLETTO – No . . . l’è l’istes
ROSEMARY - Pagare io.
CARLETTO – Renato th’am porti du piculin, uno par ades e uno par dopu.
RENATO – At fè al grand cun i bèsi ad chiatar ah?
CARLETTO – Te fat i tu afari e porta da bevar.
RENATO – Ohh ma sta calmu, che la siura lè le, mia te!
CARLETTO – Vè ma sta mia tant alsà la vus che davanti a la siura rosmarina!
(Renato rientra al bar)
CARLETTO – Ma varda an po, ho fatto bene a dircelo signora Rosmarina?
ROSEMARY – No, non essere importante, ehhm dimmi, io cerco persona per piccoli lavori mia casa,giardino, tu vuoi venire?
CARLETTO – Piccoli lavori? Vacca sa vegni! Me su l’uomo dei piccoli lavori!
(Subito entusiasta della proposta, poi ci ripensa) Ma c’è anche l’orto?
ROSEMARY – Si orto.
CARLETTO – Alura gh’è anca da vangà? Vangare?
ROSEMARY – Ohhh yes vangare,tu vangare.
CARLETTO – No, io guardare, no vangare, avere allergia a vanga, venire tutte macchie rosse sulle mani.
ROSEMARY – Allora io vangare?
CARLETTO – Ohhh yes tu vangare.
ROSEMARY – Io vangare, tu guardare, imparare e poi tu vangare, oohh yes?
CARLETTO – Ohh no, tu vangare, io guardare, e continuare a guardare.
ROSEMARY – (Lo guarda non del tutto convinta) Tu guardare sempre?
CARLETTO – Ohhh yes,vedat cha tè capì, par al rest a faghi töt basta ch’agh sia mia ad lavurà.
SERGIO – (Che sta sfogliando un giornale e sembra che non stia ascoltando) Alura at pö
sta a ca tua.
Sergio – Carletto – Rosemary – Gina a seguire Renato
(Entra in questo momento Gina una signora rimasta vedova quattro volte, tutta vestita di nero)
CARLETTO – Mamma cara chi gh’è. (Gina entra senza guardare nessuno e si siede vicino ad un tavolino, mentre sia Carletto che Sergio hanno atteggiamenti ostili nei suoi confronti)
SERGIO – (Alzandosi piuttosto frettolosamente) Me a vaghi, ciau Carletto, signora.
ROSEMARY – Buongiorno.
CARLETTO – Ma induva vèt ades che gni la vedova nera?
SERGIO – Propria par quel. (Esce)
ROSEMARY – La vedova nera?
CARLETTO – Cha le lè la vedova nera, in carne ed ossa.
ROSEMARY – Perché chiamare così?
CARLETTO – Parchè? Ma parchè la ša fat mörar quatr’om, quattro uomini kaput!
Töti ad crepacör, non ci stavano più dietro!
ROSEMARY – Ma Perché? Correva?
CARLETTO – Ohh se correva, tutti i giorni,mattino, pomeriggio e sera, e c’era da starci dietro vè senza perdere un colpo.
ROSEMARY – Ah, anche a me piace molto correre. . .
CARLETTO – Pian, come ti piace correre? Ma cun manera però, con calma?
ROSEMARY – No calma! A me piace tanto, quando posso anche 5 o 6 volte al giorno.
CARLETTO – Cus’èl? Ma chesta l’è pès dla vedova nera, che l’è mei cambià aria.
ROSEMARY – Perché tu non piace correre? Fare footing?
CARLETTO – Ehhh . . .?
ROSEMARY – Footing. noi in america fare molto footing.
CARLETTO – Ma sl’è par quel gh’è mia bisogn d’andà in america, cha le, cha le, anca cha le la fa molto futing . (Indicando Gina)
ROSEMARY – Per noi, ogni momento è buono, tutti posti vanno bene per fare footing. Tu non fare footing?
CARELTTO – Ma quand a capita.
ROSEMARY – Dove fare tu footing di solito?
CARLETTO – Oh ades th’an vö savì. L’ultima volta lu fat in dla machina, dentro la mia macchina, la 127.
ROSEMARY – Dentro macchina? Come fare footing dentro macchina? Non si può.
CARLETTO – Si può, si può, basta culgà al sedil.
ROSEMARY – Ma io non capire, perché footing, come dire fare, ginnastica, corsa, movimento, dentro macchina non si può.
CARLETTO – Ah ginnastica, ades u capì, 5 o 6 volte al giorno di ginnastica. Meno male, parchè me intendevi n’atra roba, parchè cha le, cha le, la vedla cha le cerca un altro uomo signora Rosmarina, ma l’è mei ch’la staga a la larga da me.
ROSEMARY - Quando parlare dialetto no capire.
CARLETTO – Ma s’la pèna det che me a parli anca cun i’och, alura cum’èla. (Entra in scena Renato)
RENATO – Ciau Gina.
GINA – Ciau.
RENATO – At porti al solit?
GINA – Se, vè sculta n’atim. (Renato si avvicina a Gina) Ma chi’èla ch’la sgargnapula cha gh’è insiem a Carletto?
RENATO – Ma par la miseria a l’è l’americana che gni sta che a Casadach.
GINA – Ahhhh, ma dabun?
RENATO – Se se. (Esce)
GINA – Ch’agh gnes ‘n fölmin! Ades fin ad l’america im vegn a purtà via al pan!
Scena 5
Gina – Rosemary – Carletto – Balina
CARLETTO – Ciau Balina.
BALINA – Carletto ma s’èt che stamattina am né capità öna grosa.
CARLETTO – Li tui Balina iè sempar grosi.
BALINA – Ohh varda, ma chi’èla ch’la siura che?
CARLETTO – Ah l’è l’americana che pena gni sta che a Casadach.
BALINA – Ahh piacere. (Dandogli la mano)
ROSEMARY – Piacere.
BALINA – (Parlandogli senza farsi sentire da Rosemary) Ma sèt chi dis cl’è piena da miliard, dat da fa Carletto che dopu ghi magnoma föra.
CARLETTO – Ah ma coiombrici ma alura a si töti a na manera, induva gh’è di bèsi agh
vulì töti saltagh ados.
BALINA – L’amicisia, quela vera l’as ved anca in chi mument che, comunque sevi dre dit che stamattina u ciapà na leur grosa, ma grosa, ma grosa cha su mia . . .
CARLETTO – Ohh grosa quant?
BALINA – Talment grosa cla gh’ha stava mia dentar in dla machina.
CARLETTO – Oh ades! (Poi rivolgendosi a Rosemary) Dice il mio amico cacciatore che ha preso una leur, una levre, una . . . cum’èl ch’as dis leur in italian?
BALINA – Leur in italian? Leura, una . . . leura!
CARLETTO – Ha preso una leura così grossa che non stava gnanca dentro la macchina.
ROSEMARY – Ahh.
CARLETTO – E alura cus’èt fat?
BALINA – Alura lu cargada in sal portapach, na fadiga.
CARLETTO – Chisà cusa l’avrà det tu muier?
BALINA – Me muier? Al bröt lè sta quel.
CARLETTO – Parchè?
BALINA – Parchè quand lè sta al mument da cavagh la pèl as soma acort che inveci ad na
leur l’era an vdèl!
CARLETTO – Ma dai! (Rivolto all’americana) Era un vdello . . . as dis acse?
BALINA – Se vdello.
CARLETTO – Al posto della leura, pensa ha preso un vdello. (Rosemary non riesce a capire quello che gli dice Carletto)
BALINA – L’era cal vdèl cha gh’era scapà a Pèpu Paröl, e me gh’u trat do pachi. Varda me muier la ma det sö tanti da cli paroli ch’la ma fat vegnar an nervus cha bevares ch’al piculin che. (E così detto lo fa)
BALINA – Ahhhhh . . .! (Soddisfatto della bella bevuta Carletto alzatosi guarda con ostilità Balina e i due per un attimo rimangono a guardarsi, Carletto arrabbiato per il fatto che gli ha bevuto il vino, e Balina che non capisce il perché Carletto lo guarda in quel modo)
CARLETTO – Ma ch’al le l’era al mè piculin par dopu.
BALINA – Ohh fa cunt che quel ch’at sé dre bevar ades al sia quel da dopu.
(Attimo di silenzio, poi Carletto improvvisamente da una sberla a Balina facendogli
volare via il cappello)
BALINA – Aiiii!
CARLETTO – Ahhhh . . .! (Soddisfatto per la sberla data a Balina)
BALINA – Ma cusa fèt? Parchè m’èt dat na sberla?
CARLETTO – Fa cunt che la sberla cha th’u dat ades la sia quela da dopu.
BALINA – Ma chesta la fa mal?
CARLETTO – Anca al vin al fa mal! Specialment quand al bevi mia me!
BALINA - Ohh cuma at sé. Comunque ades a ciami Renato ch’as porta da bevar. Renato! Renato! (Non vedendolo arrivare decide di andare a ordinare da bere dentro al bar ) Pian cha vaghi a ciamal. (Si avvia verso la porta del bar per chiamare Renato,ma mentre passa davanti ad un tavolo dove è seduta Gina,questa fa cadere apposta un fazzoletto davanti a lui, Balina suo malgrado lo raccoglie per riconsegnarglielo)
BALINA – Gina th’è cascà al fasulet.
GINA – Ahh grasie! (Mentre gli allunga il fazzoletto Gina lo prende energicamente per la mano e lo fa sedere vicino a lei)
GINA – Ma sentat an po che visin a me!
BALINA – Ma gh’u ad ciamà Renato.
GINA – Renato ades al vegn sta mia preocupat. (Avvicinandosi a Balina) Vèt amò a casa Balina?
BALINA – Ecome sa vaghi a casa, ma schersat.
GINA – E al sciòp quanti culp a gh’al?
BALINA – Du culp Gina.
GINA – (Avvicinandosi di più mentre Balina seduto cerca di allontanarsi) Sul du culp?
BALINA – Ma scusa a gh’u na dupieta, e quela la gh’ha du culp. (Si alza)
GINA – Ma induva vèt? Ve che.
BALINA – Varda Gina cha su spusà, th’al sé.
GINA – Ohhh. (Entra Renato)
RENATA – Mi ciamà?
BALINA – Se Renato portas da bevar du piculin un a me e un a Carletto.
GINA – E a me m’ofrat gnint?
BALINA – A la Gina th’agh porti na camomilla dopia.
* * *
SECONDO ATTO
Scena 1
Carletto a seguire Renato e Gina
(La scena è vuota, poco dopo entra Carletto)
CARLETTO – Permesso? Permesso?
RENATO – (Uscendo dalla porta del bar) Ma da quand a sa dmanda permesso par vegnar in ustoria?
CARLETTO – Ah ma lè vera.
RENATO – Valà che cl’americana le la tha fat perdar la testa.
CARLETTO – Ohh figuromas s’la ma fat perdar la testa,vedat mia cha gh’lu mö tacada.
Portum dü piculin valà,uno par ades e uno par dopu. (Sedendosi)
RENATO – Va ben siur Carletto. (Rientra al bar)
CARLETTO – Pensa Am da fin dal siur, na volta am cunava nisun, ades parchè a vaghi ad l’americana, töti ch’im salöta, ch’is cava al capel, buongiorno siur Carletto, töti chi völ savì.
(Entra Gina senza che Carletto se ne accorga intento a leggere il giornale,Gina va al Juke box e e fa partire una canzone, Camaleonti “L’ora dell’amore” ed inizia un avvicinamento sensuale a ritmo della musica verso Carletto piuttosto preoccupato)
GINA – Ciau Carletto. (Con voce suadente)
CARLETTO – Ahh! Ciau, ciau.
GINA – Carletto l’è an pès cha’t vedi mia, induva sèt sta?
CARLETTO – Ma a lè che, insoma . . .
GINA – Parchè la gent la dis cha th’è pers la testa par l’americana.
CARLETTO – Ohh pers la testa, a vedat mia cha gh’lö amö tacada.
GINA – (Avvicinandosi di più con la sedia) Parchè me Carletto bisogna cha th’al diga, me u pers la testa par te! (Si avvicina di più a Carletto che si sposta indietro)
CARLETTO – Ma cusa agh faghi me a li doni? Ma propria par me tè pèrs la testa? Cun töti
i’om cha gh’è!
GINA – Ma te th’am piasi in particolare. (Cercando nuovamente di avvicinarsi)
CARLETTO – Ma parchè me? Parchè propria me?
GINA – Parchè te th’at sé mai spušà.
CARLETTO – E alura?
GINA – E alura th’è vansà na möcia ad forsi, at sé ripusà.
CARLETTO – Ma cusa pensat, che parchè am su mia spusà me a sia uno chè sta ferum.
GINA – Alura at pias? (Sedendosi sulle gambe di Carletto)
CARLETTO – Ma cusa fèt Gina? Ma dai sta sö par piaser, va che te th’è ša fat föra quatar om me voi mia esar al quint! Sa’t vö an quint ta th’al fè purtà da Renato.
GINA – Ma cusa vèt a pensà,iè stadi töti morti naturali.
CARLETTO – Va ben töt ma par ades a gh’u mia nisuna intensiun da mörar, anca s’al fos in modo naturale. E pu me su ša mès impegnà cun l’americana.
GINA – Ma vöt metar li italiani, atar che americani, nuatar se a som Cuma ciapà i’om.
CARLETTO – At sé cume ciapai, e dopu at sè anca induva meti! Dai leva sö Gina. (Mentre Carletto cerca di divincolarsi da Gina entra Renato)
RENATO – Vè vuatar du, cusa pensè da esar in campurèla? E te Gina gh’èt mia vargogna?
GINA – (Staccandosi da Carletto) Ma cusa u fat da mal?
RENATO – A ma gnint, alura cusa favat le cun Carletto?
GINA – Ai sentimenti non si comanda caru Renato.
CARLETTO – Ohh mamma cara, i sentimenti.
RENATO – Ecu i du piculin. E am racumandi né.
CARLETTO – Ohh finalmente cha posa bevar i me piculin in pace.
GINA – Ah ma me pensavi che uno al fos par me
CARLETTO – No iè töti du mio, uno par ades, (Lo beve) e ch’l’atar par dopu.
GINA – Ah ma alura at vö proria mandam via. (Alzandosi) Renato portum an cafè par piaser.
RENATO – Ades th’al porti. (Rientra nel bar, mentre Gina va a sedersi ad un altro tavolo)
GINA – Carletto gh’u fred.
CARLETTO – Me gh’u cald.
GINA – Alura parchè a vet mia a scaldam, a sta che da parmé am vegn sempar an fred cha su mia.
CARLETTO – S’at gh’è fred th’at pagni, ad vedrè ch’at pasa.
GINA – Chestu Carletto l’è an fred ch’aga völ ben atar par fal pasà.
CARLETTO – Eh ma al riscaldament bisogna druval cun manera cara Gina, te th’è fat sciupà quatar brüšadur!
GINA – Ma se me gh’u sempar fred!
CARLETTO – S’at gh’è fred fat curà, soma in agost!
Carletto Gina Rosemary e a seguire Marina
ROSEMARY – (Entrando in scena) Carletto!
CARLETTO – Rosemary! Ciao, siediti. (Alzandosi per far sedere Rosemary)
ROSEMARY – Ohhh grazie Carletto, sei molto bravo e simpatico, per l’aiuto che mi serviva tu sei proprio la persona giusta. (Si siede)
CARLETTO – Grasie, grasie.
ROSEMARY – Io pensavo che . . . visto il rapporto che c’è potresti venire ad abitare da me.
CARLETTO – A sta da te? Ma töta la mè roba? Li patini?
ROSEMARY – Ehhh?
CARLETTO – No dicevo, i mobili, le mie cose.
ROSEMARY – Ma le porti da me no.
CARLETTO – Ma gh’u anca la vaca,la vacca!
ROSEMARY – Puoi portare anche la vacca.
GINA – (Che ascolta i loro discorsi) Tant vaca pö vaca men.
CARLETTO – Senti chi parla vè, la Santa ad Casadach.
ROSEMARY – Cosa dice lei?
CARLETTO – Ma gninte, questiun ad vachi.
RENATO – (Entrando in scena) Buongiorno. (Porta il caffè a Gina e i due piccolini a Carletto) Agh porti la gašuša?
ROSEMARY – Si grazie. (Renato rientra)
ROSEMARY – Così Carletto se vieni ad abitare da me, avremo modo di conoscerci meglio . . . (Si alza per andare a prendere un giornale che è su un tavolo li vicino)
CARLETTO – Ma cusa agh faghi me a li döni? Basta n’uciada e tac li casca cume na pera cota! Ma cusa agh faghi me a li doni?
GINA – Ma fam quel anca a me Carletto! (Carletto gli fa un gesto di insofferenza mentre Rosemary ritorna a sedersi con il giornale in mano)
ROSEMARY – Mi piace leggere la Gazzetta, ormai mi sento una mantovana.
(Entra in scena in questo momento Marina, moglie di Romano)
MARINA – Ben ma induv’èl!! E’t mia vest al me om Carletto?
CARLETTO – No lu mia vest, e pu me a gh’u mia pö temp da frequentà certi cumpagnii.
(Guardando Rosemary)
MARINA – Ma induva èl andà ch’al cretino, a cati pö la cavra, magari i s’la ciavada.
(Avvicinandosi all’ingresso del bar) Renato!! Renato!! (Renato esce portando la
gazzosa a Rosemary)
RENATO – Cusa gh’èt vè Marina?
MARINA – Ma èt mia vest al mè om?
RENATO – No, incö lu gnamò vest.
MARINA – Ma va che fat! E ades induva a vaghi a sercal? Vè visto cha su che a gh’èt mia quèl da dam da bevar da calmam an po cha su agitada cha su mia.
RENATO – Quèl par calmat? Ma pöl andà ben an the? Na tisana al mandarino?
U sinò na camomila?
MARINA – (Che fa facce piuttosto schifate ad ogni richiesta di Renato poi interviene) Ma no valà portum na grapa.
RENATO – Na grapa? Ma quela l’at calma mia.
MARINA – Ben l’è li’stes, te portumla. (Sedendosi vicino ad un tavolino)
RENATO – Va ben,ma la vöt dura u morbida?
MARINA – (Guardando Renato con aria interrogativa) Ma na grapa da bevar, mia da sgagnà!
RENATO – Ben me at la porti, e cuma l’è l’è. (Rientrando al bar)
GINA – La töš na grapà, ad vö fa l’americana anca te né.
MARINA – Me su mia americana, me su nasida a Casadach,stag a Casadach . . . e
GINA – E at möri a Casadach!
MARINA – Ma va da via al cül! Te lè mei ch’at taša, tu vest vè la smana pasada a la festa ad l’Avis ch’at seguitavi a vardà al mè om.
GINA – Chi me? Ma figurat.
MARINA – Se propria te, varda da stagh a la larga,parchè sinò me at dagh tanti da cli supladi ch’at fagh dventà dabun la vedova nera ma a forsa ad boti.
GINA – Ben ma par chi mèt tolt vè! Ma va cusa am toca ad sentar. (Rosemary che sta leggendo il giornale è molto distratta dalla discussione di Gina e Marina. Carletto allora interviene)
CARLETTO – Ma par piaser parlè pian che Rosemary lè dre a lešar la Gaseta.
MARINA – Va che che som mia in ciesa, se ch’la le la völ lešar al giurnal in pace, a va in edicola a cumpral e pu a s’la va a lèšar a ca, visto ch’la gh’ha tse tanti bèsi!
ROSEMARY – Cosa dice?
CARLETTO – No, niente, l’era dre fat di cumpliment. (Rosemary sorride a Marina ed entra Renato con la grappa per Marina)
RENATO – Ecu al grapin!.
MARINA – Cusa a vegnal cha th’al paghi subit.
RENATO – Quatarsent franch.
MARINA – Ma valà quatarsent franch, par na grapa!
RENATO – Vè s’at la vö bevar la costa acse, sinò ad vè a l’albi!
MARINA – (Alzandosi) Ben alura s’at parli acse ch’la grapa le at la bevi te!
RENATO – La bevi me? Ma te sta mia pö fat vedar che in ustoria te! E’t capì!
MARINA – Ohh ma sta mia rabit, cun töti i piculin ch’at paga al mè om na grapa at pudevi
anca uffrimla.
RENATO – Se casu da bevar agh l’ofri al tu om.
MARINA – Se acseta tha’gh fè ciapà la bala e dopu al sagueta bevar cume n’och.
RENATO – Ohh, va che me al tu me lu mai vest cun la bala.
(Non fa in tempo a dire questo che entrano in scena abbracciati e ubriachi Romano con Balina)
Carletto – Rosemary – Gina – Marina – Renato – Balina – Romano
BALINA – ROMANO – Buongiorno!
MARINA – Romano!?
ROMANO – Marina amore mio! (Cercando di abbracciarla e canta con Balina la
canzone “Marina”)
MARINA – Ma sta in la cha ta spösi da vin! Ma cusa fèt in gir imbariagh!? A lè do uri ch’at serchi?
ROMANO – Ma su andà . . . né Balina?
BALINA – Ehhhh . . .
ROMANO – A su andà a casa cun Balina. (Ride insieme a Balina)
MARINA – Ma cusa gh’è da redar?
BALINA – Om ciapà na leur, ma na leur tantu grosa cha . . . (Ridono di nuovo)
ROMANO – Apena apena la gh’è stada dentar in dal baöl dla machina.
RENATO – Ma che leur grosa.
MARINA – Vè ades at lasi le da fa dal cine, at ciapi la strada da ca, che dopu foma i cunt!
ROMANO – Ma pian cha mè gni na se. (Trovandosi vicino a Renato che tiene ancora il bicchiere di grappa in mano glielo prende bevendolo tutto in un fiato)
ROMANO – Ahhhh . . . questo se l’è an bun vinello, da quei ch’am pias a me.
RENATO – Varda che quela cha tè bevi lè grapa!
ROMANO – Grapa? Però, a st’ura la va šo ben, propria cume al vin
MARINA – Vè! Ades a st’ura at ve a ca!
ROMANO – Ma va pian, a gh’om anca da spartar la leur, andoma a ca mia cha gh’u al sgürot, na paca e lè taida a metà.
BALINA – Ma che leur pütei, che leur! (Ridono di nuovo)
ROMANO – La gh’eva do gambi grosi acse, quasi cume li tui Marina.
BALINA – (Ride) Grosi cume li sui . . . do davanti e do dadre. (Ridono ancora)
MARINA – Ma lasè lè da redar, va cha vaghi a to la canèla vè!
RENATO – Ma induva li ciapada na leur acse?
BALINA – Ma le dadre la ca da Romano.
MARINA – Come dadre ad ca nostra?! Romano!?
ROMANO – Ma se le prema da rivà in dal vignet, induva a gh’è sempar la cavra.
MARINA – Cosa!!?? Ma varda che la cavra la cati po! M’avrì mia masà la cavra né!!??
BALINA – Ma valà, ades at vurè mia cha vedova mia la diferensa tra na cavra e na leur.
E pu l’oma ciapada in dü.
ROMANO – Se lu al tegneva al sciòp e me u tirà al grilet. Varda acse om fat. (Imitando la posizione di tiro nel prendere la lepre fanno partire un colpo di fucile spaventando tutti)
MARINA – Ma cusa fev?! Si gni mat?!
ROSEMARY – Ahhhhh!!! (Dalla paura Rosemary si va a sedere sulle ginocchia di Carletto abbracciandolo. Il quale non può che essere compiaciuto della situazione)
RENATO – Ahh! Aiuto! Aiuto! I völ masam! (Facendo dei salti per la paura)
BALINA – Ma no a sé scapà al grilet.
CARLETTO – Vè, ma pödì mia sparà n’atar culp?
RENATO – Ma valà n’atar culp!
MARINA – Basta! Ades andom via subit! (Rosemary ritorna a sedere sulla sua sedia)
ROMANO – Ma pian sevi dre fni ad cuntat che par cargala dentar in dal baöl dla machina . . . (Ridono) l’oma ciapada in du, me lu ciapada par i pe . . .
BALINA – E me a lu ciapada par i coran! (Ridono)
MARINA – Come par i coran!? Ma la leur la gh’ha mia i coran!
ROMANO – Mah . . come . . . mah . . .
MARINA – Ma mi masà la cavra! La mè cavra! Puvrina! Ma fèmla vedar, fèmla vedar almen par l’ultima volta! Ma du delinquent! (Esce velocemente)
BALINA – Ma no . . . l’è impusibul . . .
ROMANO – Ades som masà la cavra l’am copa! (Escono entrambi seguendo Marina)
RENATO – Ma chi du le iè mia giöst, Balina i duvres fal andà pö a caša sino prema u poi al
masa an qualdun. (Rientra al bar)
ROSEMARY – Io non ho capito, ma cosa successo? Sono impazziti?
CARLETTO – Se sono impazziti? Ma da pö! Iè sempar imbariagh, me inveci da quando ti conosco bevo molto meno.
ROSEMARY – Ohh grazie, sei molto carino.
CARLETTO – Acse gh’u mia l’alito che spuzza. Ma cosa dici se adesso andiamo a casa?
ROSEMARY – Si buona idea, andiamo.
CARLETTO – Acseta a vardi da parciam par fa patini.
ROSEMARY – Patini?
CARLETTO – Mi preparo per venire ad abitare con te.
ROSEMARY – Ohh yes, bene, non vedo l’ora. (I due escono in scena rimane solo Gina)
GINA – Ecu, i ma lasà che da parme, nisun ch’am völ, a par fin cha gh’abia la rogna. A s’agh fös che al mè puvar Arnaldo . . . Giovanni . . . Piero . . . Camillo . . . inveci iè anda via töti ‘cse prest. (Esce dal bar Renato)
RENATO – Ben induva è andà l’americana cun Carletto?
GINA – Iè andà, iè andà.
RENATO – Ma varda vè iè andà via senza pagà.
SERGIO – Ma no, i dis cha iè scapà via.
RENATO – Par forsa iera imbariagh töt du, iè sta lor a masà la cavra.
SERGIO – Ma che robi, portum an piculin valà.
RENATO – Ades th’al porti. (Rientra nel bar, in scena rimane Sergio e Gina, quest’ultima guarda con un certo interesse Sergio, che cerca di sfuggire agli sguardi interessati di Gina)
RENATO – (Rientrando in scena con il piccolino per Sergio) Pronti al piculin.
SERGIO – Grasie Renato. (Renato ritorna nel bar,mentre Gina si alza e piano piano si avvicina a Sergio,ripetendo la stessa scena di Carletto con la canzone dei Camaleonti)
GINA – Sergio . . .
SERGIO – Ahh?
GINA – Pos sentam visin a te?
SERGIO – No parchè ades . . .
GINA – Grasie. (Interrompendolo si siede)
SERGIO – Ma ades a vaghi via.
GINA – Ma parchè, sta che cun me cha su sempar da parme.
SERGIO – Ma varda che me am pias sta da parme.
GINA – Ma valà, pütost a pudresum mia metas insiem, e magari anca spusas.
SERGIO –Ma s’an parla gnanca! (Alzandosi) No! No! (Si appresta ad uscire,con Gina si alza e gli va dietro )
GINA – Ma parchè Sergio? Ma ve che.
SERGIO – No! No! A vaghi! (Esce)
GINA – Ma scultum n’atim, ve che. (Ed anche lei esce seguendolo. La scena rimane vuota e poco dopo piano piano entra in scena Marina con la cannella per tirare la sfoglia in mano)
MARINA – Induva sèt? Delinquent d’an lašarun! (Guardandosi intorno)
RENATO – (Entrando in scena) Ma cusa fèt cun ch’la canèla le?
MARINA – A serchi al me om.
RENATO – Chisà induva a lè scapà al tu om, ansi iè andà via sensa pagam amo!
MARINA – Ma cusa vöt cha m’interesa me, m’al sèt mia chi ma masà la cavra, la mè Carulina, al gh’ha trat cun al sciòp cl’inbecile dal me om, ma al gnarà a ca, e dopu se cha faroma i cunt. (Esce di scena)
RENATO – Ehh i cunt, iè i me cunt pütost, che inveci i turna mia!
* * *
Scena 1
Renato a seguire Balina e Sergio
SERGIO – No, am dispias ma propria a vegni mia.
BALINA – Ma dai sul par na volta. (Si salutano con Renato che poi rientra nel bar)
SERGIO – Tu ša det che a casa cun te agh vegni mia.
BALINA – Ben ma at garè mia paura?
SERGIO – Abastansa, parchè te cun al sciop in man at sé periculus. Insiem al barber tè masà an vdel, e cun Romano i masà na cavra.
BALINA – Ma iè sta lor vè a di da sparà, ”La leur! La leur!” E me a gh’u trat.
SERGIO – Ma m’interesa mia, a tu sa det cha vegni mia. (Rientra in scena Renato)
RENATO – Cusa av porti?
BALINA – Ma me ades a töghi gninte.
SERGIO – Gnanca me gh’u mia se.
RENATO – Come? Ma vardè che chestu l’è mia an giardin pubblic vè. A lè n’ustaria, u si gni sul a scaldà li scragni?
BALINA – Ohh ades a par cla sia la prema volta cha gnoma, a n’om fat dal bevar che.
RENATO – Se però la bala andè a fala ad n’atra banda.
BALINA – Se ma dopu gnoma che a squasala.
RENATO – Apunto.
BALINA – Ma d’altronde sa gh’u tanti amich, ch’im ciama che in ciam le.
RENATO – Valà che te at sé an menatur! (Rientra nel bar)
BALINA – E pu par la verità , s’ét che al dutur al ma mes a dieta.
SERGIO – Ah se.
BALINA – Ma par la miseria, al ma tirà via al vin, i superalcolici, la caran, la pasta, al furmai al pan, la verdura e al cafè.
SERGIO – E basta?
BALINA – Se, par al rest a pos magnà töt.
SERGIO – Ma dritura ch’at sevi la, pudevat mia fat cuntrulà la vista?
BALINA – Ohh la vista, cha ciapi an pasarin a dusent metar.
SERGIO – An pasarin? Ma gnanca s’al fos an pasarun!
(Entra in scena Romano con un braccio al collo e alcuni cerotti sulla testa)
Balina – Sergio – Romano a seguire Carletto
SERGIO – Ohh Romano cusa tè sucès? Sèt andà sota na metitrebia?
BALINA – Ma varda cuma lè ridot.
ROMANO – Va cl’è anca culpa tua.
BALINA – Ma come?
ROMANO – Ma come? Chi’èl cha masà la cavra?
BALINA – Insiem l’oma ciapada.
ROMANO – Se ma a ciapali da mè muier su sta sul me!
SERGIO – Ma alura la th’a ciapà.
ROMANO – (Sedendosi dolorante) Se ma la ma ciapà sul parchè su blisgà dentar in dla fopa.
BALINA – Ma alura a vegnat pö a casa cun me?
ROMANO – At pö dil fort.
SERGIO – Ah ma a gh’lu bèla det anca me, che a casa cun lu agh vagh mia.
BALINA – Oh cuma si, a pensà che stamatina u vest na möcia ad leur le in dal spagner ad Minghin.
ROMANO – Ma che leur? Va che chi le iè peguri!.
BALINA – Peguri? Pensa l’im pareva propria leur.
SERGIO – Ma va chi gh’è vè. (Entra Carletto tutto vestito di bianco, con il cappello bianco e senza salutare va al juke box a mettere una canzone, Frank Sinatra “ New york new york” pavoneggiandosi e ballando dalla felicità per la sua nuova posizione di vita. Poi si siede da solo in un altro tavolo)
ROMANO – Ades dopu l’americana a gh’om l’american.
SERGIO – Vè dmandagh a Carletto s’al vegn a caša cun te, ades agh na dal temp da perdar.
BALINA – Se prova vardà, ades cl’è insiem a l’americana as salöta gnanca.
ROMANO – Pensà te, cun töti i piculin cha gh’oma pagà.
SERGIO – Vè ades me al ciami. Carletto! Carletto!!
CARLETTO – Cusa gh’è?
SERGIO – Va ben ch’at sè dventà n’american, però ast pudresi vegnar che in meša i’amich.
CARLETTO – Ma preferesi sta che.
BALINA – Ma dai ve che cha th’as cunti a dl’americana.
CARLETTO – Va ben, (Alzandosi) ma gh’u gninte da cuntav.
SERGIO – Ohh gninte, èl verà po ch’at sé andà sta a cha sua?
CARLETTO – Ma se u pena fat li patini. E su gni in piasa parchè incö a voi propria fa gninte, am la det anca Rosmarina: “ Vai in paese riposati”.
SERGIO – Ma cun al cül ch’at gh’è vi d’andà insiem a na miliardaria ades te at sé sempar a riposo.
BALINA – Ma scultum, ma par via . . .ahh? . . . Cum’èla l’americana? Ahh?
CARLETTO – Ahh ma al su mia.
ROMANO – Ma come th’al sè mia?
CARLETTO – Ma me vuria, ma iersera la gh’eva al mal da testa, l’atar de agh fava mal la schena, n’atra sera a gh’era cald.
ROMANO – Ma alura i’americani iè cume l’italiani, precisi identichi. (Entra Renato con un vassoio e un litro di bianco)
RENATO – Chestu a va l‘ofri me.
BALINA – No Renato a vöt fa vegnar al teremoto a Casadach. (Sorpreso)
SERGIO – S’èt dre andà šo ad testa? Parchè par fa na roba dal genar.
ROMANO – L’è na vita cha vegni che e tè mai pagà da bevar a nisun.
RENATO – Par la vrità al la pagà Carletto, par festegià ch’l’è andà insiem a l’americana
SERGIO – Ahh ecu.
ROMANO – Ahhh.
BALINA – Ma brau Carletto alura a di’amich th’at sé mia dismengà.
CARLETTO – Ma no, to Renato tegni al rest. (Gli allunga 10.000 lire)
RENATO – Grasie! Des carti da mela! Grasie Carletto! (Rientra al bar)
ROMANO – Ma la vaca ad Bigu! Carletto at sé propria dventà n’american anca te!
BALINA – Alura festegioma a Carletto cl’è dventà siur!
SERGIO – Ma evat mia det che al dutur al ta tolt al vin.
BALINA – Ma in n’ucasiun atse, scusa cuma as fa a mia bevar, ch’al vaga a fas ciavà anca al dutur! (Ed iniziano ad alzare i bicchieri che Renato ha riempito)
ROMANO – Alura a Carletto!
SERGIO – Auguri! (Mentre stanno tutti con i bicchieri in mano entra Marina con la cannella della sfoglia in mano)
Balina – Sergio – Romano – Carletto – Renato – Marina a seguire Gina
ROMANO – Ma som dre festegià Carletto cl’è dventà siur. (Alzandosi)
SERGIO – Se lè andà insiem a l’americana.
CARLETTO – Ma Marina sentat šo che, ve a bevar quèl anca te.
MARINA – Ma figuromas se me a vegni le a sentam cun vuatar!
ROMANO – Ma lè töt a gratis a paga Carletto.
MARINA – (Sedendosi) Se? Ma alura an gusin al bevi.
BALINA – Ohh brava, e met šo cla canela le.
MARINA – Verament chesta a duvresi tastala anca te.
ROMANO – Inveci am la su cucada töta me, anca la su part.
BALINA – Ohh par na cavra.
MARINA – Na cavra, ma quela l’era pusè intelligente che vuatar töti mes insiem, ma s’èt che quand la gh’eva da fa li su robi, l’andava in dal cèsu e pu dopu cun la boca la ciapava la cadena e la tirava l’acqua.
SERGIO – Ohh ades, e dopu l’as fava anca an bidè?
BALINA – Ma valà che sa tha m’ascultavi me a la metevum so arost, inveci la gh’ha mia fat al funeral e pu la la sutrada in dl’ort.
MARINA – Vè mocla subit cun cla fola le né!
SERGIO – Ma basta ades,foma an brindisi pütost. (Rientra Renato cun un bicchiere)
RENATO – Pian ca vegni anca me. (Si vuota da bere)
BALINA – Ma bevoma insoma.
ROMANO – Se dai.
CARLETTO – Alura ades cha’gh soma töti . . . (Ma viene interrotto da Gina che entra in scena)
GINA – Ma si sicur da esagh töti? (Tutti si girano verso di lei piuttosto seccati)
BALINA – Se ach sioma töti.
SERGIO – Ma verament a sevum . . .
BALINA – E’ una festa privata.
CARLETTO – Va cha gh’è n’atar bicer, dai ve che ch’at bevi cun nuatar.
(Tutti rimangono sorpresi dell’invito di Carletto fatto Gina, che ovviamente non gradiscono)
MARINA – Vè me insiem a cha le a bevi mia!
CARLETTO – Ma dai, an brindisi töti in compagnia.
GINA – Preocupat mia che davsin a te a vegni mia at sicur.
CARLETTO – Alura a l’americana cha ma fat dventà siur!
SERGIO – A Carletto parchè se lu dventà siur, speri che quèl a riva anca a me.
BALINA – Par Carletto, parchè a speri che almen am regala an sciòp nov.
ROMANO – A Carletto sperando che a mè muier agh riva l’impastatrice acseta la mola la canela.
MARINA – Alura a Carletto,parchè s’am riva l’impastatrice, dopu la canela la drovi sul par dagla in sla testa dal mè om.
RENATO – A Carletto, sperando cha riva di besi a töti, che atseta im paga i debit.
GINA – A la murusa americana da Carletto sperando cla möra subit acseta Carletto al vegn
a sta cun me.
CARLETTO – Ma che augurio èl ch’al le?
GINA – Ma schersavi no. (Ridono)
CARLETTO – Alura cin cin. (Tutti alzano il bicchiere e finalmente bevono)
CARLETTO – Però a sares giosta ch’agh fös anca Rosmaryna, ma che urè ades?
SERGIO – Li siè.
CARLETTO – Li siè, ben ma sl’eva det cla sares gnida anca le, pian cha vag a vedar,
a vures mia ch’agh fös sucès quèl.
BALINA – Nuatar t’aspetoma Carletto.
CARLETTO – Va ben, as vedom. (Esce di scena)
ROMANO – Alura a la salute ad Carletto.
RENATO – I vest cuma lè andà via a la svelta,lè propria inamurà. (Renato rientra nel bar)
MARINA – Ma par forsa cun töti i miliard cla gh’ha chi’èl cha s’innamura mia. E te lasa le da vardà al me om!
GINA – Varda che me vardi mia al tu om!
MARINA – Alura at sé sguèrsa! At vardi le! (Indicando dove c’è il marito)
BALINA – Ma dai, quai’èi chi’om che la Gina la varda mai? Ah Gina? (Ride seguito dagli altri)
GINA – Vuatar ridì, am tulì sempar in gir, (Allontanandosi per sedersi più lontano) töti i ma scansa. Sul parchè gh’u vi la sfortuna da perdar quatr’om. E töti li storii ch’inventa in sa da me, l’è sta gentile Carletto ch’al ma fat vegnar a bevar insiem a töti, me ca su sempar da parme.
ROMANO – (Accennando ad alzarsi) Ma Gina sta mia fa acse, s’at vö at fagh compagnia me . . .
MARINA – Te ta stè che! (Prendendolo per il collo e rifacendolo sedere)
BALINA – Ma s’at vö a vegni anca me a fat compagnia.
GINA – Se? (Rialzandosi) Ma alura pos vegnar amö insiem a vuatar? (Tutti rispondono) No!
SERGIO – Alura foma n’atar cin cin! (Tutti fanno cin cin, e bevendo,lasciando Gina in disparte)
ROMANO – Evviva! Allegria! Stasera as bütom!
MARINA – Ma giösta, metoma sö cla cansun le da Rocki Roberts, atseta balom.
GINA – Se ma varda che in dal juke box gh’è da puciagh i bèsi.
MARINA – Ma pensa gh’u dre gnanca sinch franch.
ROMANO – Me gh’u da vig an po ad muneda. (Cercando nelle tasche)
MARINA – Te at gh’è gninte! Li bisachi iè vödi!
ROMANO – Ma no Marina a gh’u da vig . . .
MARINA – (Facendosi più minacciosa) Tu ša det ch’at gh’è gninte! E’t capì!
ROMANO – Eh lè vera a gh’ù gninte.
BALINA – Pian cha gh’ù da vigh cinquanta franch.
SERGIO – Vala le Balina, “Stasera mi butto” G5
BALINA – Pronti! (Inserisce i soldi, seleziona la canzone, Rocki Roberts “Stasera mi butto” tutti si mettono a ballare, subito dopo l’inzio della canzone entra in scena anche Renato che si mette a ballare insieme agli altri. Mentre la canzone sta quasi per finire entra in scena piano piano Carletto che mogio mogio si va a sedere. Al termine della canzone si accorgono di lui
Scena 4
Renato – Gina – Balina – Sergio – Romano – Marina – Carletto
RENATO – Che bèl fa ogni tant na bèla baladina atse, che bèl, che bèl. (Rientra al bar)
BALINA – Ma sa gh’è che Carletto.
ROMANO – Ma Carletto cusa fèt le? Ve che a balà cun nuatar.
CARLETTO – E se a gh’u na bèla voia ad balà.
SERGIO – Ma cusa gh’èt? Stet mal?
BALINA – Ma incö a gh’om ad fa festa no?
CARLETTO – Se festa? La festa im la fata a me.
MARINA – Ma cusa sèt dre di?
ROMANO – A su mia, prema cha th’andesi via at sevi at se cuntent, ades cusa gh’èt insoma? E’t tacà da lit cun l’americana?
CARLETTO – Par tacà da lit prema a gh’avres da catala.
SERGIO – Da catala? Ma l’èt persa?
CARLETTO – Ma pès.
SERGIO – Ma cosa insoma?
CARLETTO – L’americana . . . (Piangendo)
BALINA – L’americana ?
CARLETTO – L’americana . . . l’americana l’è scapada! (Si siede piangendo con la testa chinata sul tavolino, mentre tutti si alzano avvicinandosi a Carletto)
SERGIO – Ma come l’è scapada?
BALINA – Vè Carletto a vaghi tö al sciop e ach curoma adre.
CARLETTO – E chisà induva lè.
MARINA – Ben ma Carletto ma agh né ad li doni.
GINA – Apunto. . . (Aggiustandosi i capelli)
CARLETTO – Ma la ma purtà via töta la mè roba.
SERGIO – La tu roba?
CARLETTO – Ma se, evi pena fni da fa patini, e incö cun na scusa la ma mandà che in paes, “As vedova dopu la ma det”. Inveci la fat vegnar an camion e rimorchio e la fat purtà via töt. Atar che murusa americana, chesta lè stada na ciavada americana.
ROMANO – Ma th’ala purtà via propria töt?
CARLETTO – Ma töt! Töt! Fin la vaca!
MARINA – Cha la fat!
SERGIO – Ma pensa l’americana.
CARLETTO – Ma quala americana, i carabinier i ma det cl’è öna ad Belfort.
BALINA – E ades cusa fèt?
CARLETTO – Ades cusa vöt cha faga, su restà sensa gninte,la camara da lèt, la cusina nova pena tolta, la machina nova.
BALINA – Ma evat tolt la machina növa?
CARLETTO – Ma se,a gh’evi ad cambiagh li gomi, e le la fa: “Ma non vorrai cambiare le gomme. In America quando si devono cambiare le gomme addirittura si cambia la macchina” E alura lu tolta, e pagada cun i mè besi!
SERGIO – Ma che ciavada! (Rientra in scena Renato)
RENATO – Ma èl vera cha tè scapà l’americana Carletto?
CARLETTO – L’è vera, lè vera.
RENATO – Ma cusa agh fèt a li doni Carletto?
CARLETTO – Eh cusa agh faghi a li doni. . . quela ad t’ha cunà vè.
RENATO – Pütost ma ades a ciapi pö a dli manci?
CARLETTO – Ah, a pruposit, a pudresat mia dam indre li manci cha tu dat?
RENATO – Eh ma come? Ma . . . cuma faghi? A pos mia, quel cha sé ciapà s’al da pö indre. (Rientra)
MARINA – Ma puvar Carletto, cume am dispias, andom nuatar Romano.
ROMANO – Se andom, ciau Carletto. (E lesti lesti se ne vanno)
CARLETTO – Ciau, ciau.
BALINA – Vacca miseria, ma s’èt cl’è bèla tardi, bisogna cha vaga anca me.
Ciau Carletto as vedom né ? (Esce)
CARLETTO – As vedom, ciau.
SERGIO – Ehhh . . . (Grattandosi in testa) Carletto am dispias cla sia fnida atse, però ades gh’u d’andà. Ciau. (Esce)
CARLETTO – Ciau. (Rimangono in scena Carletto che affranto dal dispiacere è seduto chino sul tavolo e Gina è in piedi)
CARLETTO – Ma va che ciavada! Restà sensa gninte cume an cuion, ades cusa faghi, a su gnanca induva andà . . . e i’amich? Quand a gh’è da tira la cinghia as la tira töti, e quand a gh’è bundansa la gh’è par töti, as ved inveci cuma lè andada. (Gina dopo qualche tentennamento si avvicina)
GINA – Carletto.
CARLETTO – Ahh. (Girandosi) Ma s’at sé amö che Gina, at sé mia scapada via cuma a fat töti.
GINA – No, vulevi dit che sat sé mia induva andà at pö vegnar a ca mia, intant che li robi lis giösta an po.
CARLETTO – A ca tua?
GINA – Ma se, a gh’u na ca granda e su da parme.
CARLETTO – (Alzandosi) Grasie Gina dal penser, ma me a gh’u an po paura, talsè th’è mort quatr om e . . .
GINA – Ma scultum, al fat ch’at vegna in ca mia, le mia deta cha gh’abioma da spusas, u ch’as metoma insiem.
CARLETTO – Se ma, e dopu . . .
GINA – (Prendendolo sotto braccio) Ve via scultum me, dopu se casu an parlarà la Gašeta ad Mantua.
CARLETTO – In sla Gašeta? Oh che bèl u sempar sugnà da pudì andà sö in sla Gašeta.
GINA – Sperom sultant cla sia mia l’ultima pagina.
CARLETTO – Ahhhh ????? (Escono di scena)
FINE